Behaviour change map

While reading about behaviour change programs, I just came across this beautiful map:
Behaviour-change-program

Advertisements

#IAmVisible

2014-03-06 11.11.36
I discovered yesterday one of the most beautiful places in London (around, to be more precise): University of East London.

Gathered to share knowledge and empower others, a bunch of wonderful smart ladies met there for a conference that changed my view on powerful women: I Am Visible.

From IT to finance to consulting, outstanding women shared their thoughts on how much work it takes to become successful. Here’s a quick look at the agenda: http://www.iamvisible.org/wp-content/uploads/2014/01/Conference-Agenda-11-021.pdf

The Enlightenment: Social Architecture

I always believed that if all the brilliant minds in this world would team up to do good around, the world would be a better place. People called me from dreamer to optimist to idealist to fool.

Yet these days we had a talk given by an UCL alumnus who works for the British Government now, who mentioned “behavioural architecture”. I can’t stop but thinking that this is something I would like to devote my whole psychological knowledge to: changing behaviours. For social good.

From behaviour architecture to social marketing was only a step. I was surprised to see there are a couple of professional bodies who devote their work for social good and there is even a conference on social marketing (set up only last year apparently, this is yet a new field).

To clarify, social marketing is not social media marketing. According to European Social Marketing Association, Social Marketing seeks to develop and integrate marketing concepts with other approaches to influence behaviours that benefit individuals and communities for the greater social good.

Social Marketing practice is guided by ethical principles. It seeks to integrate research, best practice, theory, audience and partnership insight, to inform the delivery of competition sensitive and segmented social change programmes that are effective, efficient, equitable and sustainable.

This is how my new aim in life begins: I am now specialising to become a behavioural architect, aiming to make the world a better place. Yes, you can call me a dreamer.

Kahneman is coming to town!

Just got my ticket for Daniel Kahneman’s talk in London, March 18th. Come join me to listen to one of the most important thinkers of our time, a 2002 Nobel-prize winner. His book, ‘Thinking, fast and slow’, was one of the most influential books I’ve ever read. I might even say I am doing this master’s because at a certain point in life I discovered Kahneman’s work.

*Update: proof from one of the most amazing encounters in my life
2014-03-18 20.21.23-1

The paradox of choice

I’m currently reading a book that helps my “maximizer” tendencies. I always want the best option available and I usually suffer to get it (wasted time, wasted cognitive energy, etc.).

I understand that, in order to have a happier life, I should create rules for choosing and take the “good enough” option (be a “satisficer”). How do you know when an option is good enough? If you have a threshold in mind for as many decisions as you can, then things are simpler. I have a rule of thumb for wearing jackets, for instance, so I don’t have to choose each day what to wear and then be unhappy anyway with my choice because of so many other options left behind.

For the maximizer in you, make yourself a present and read Barry Schwartz’s book The Paradox of Choice: Why More Is Less.

Despre sufletul pereche

“Lumea crede că sufletul pereche e cineva cu care te potrivești la fix, toți își doresc să fie așa. Dar sufletul pereche e o oglindă, e ăla care-ți arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care-ți atrage atenția asupra ta însăți, ca tu să-ți poți schimba viața. Probabil că un suflet pereche adevărat e cea mai importantă persoană pe care ți-e dat s-o întâlnești în viață, pentru că-ți dărâmă toate prejudecățile și te obligă să te trezești.”

Gilbert zice asta, într-o carte slabă pe care am citit-o de rușine că nu-s în rând cu lumea. O oarecare lume, e drept.

Dar, da, sunt de acord. Confruntarea cu alteritatea catalizează procesele conștientizării sinelui, iar când celălalt e aproape de miez -“sufletul pereche”-, sigur rezultatul va fi adevărul în formă cât mai aproape de puritatea interioară maximă.

Frământare

Unul dintre cele mai interesante bias-uri datorate nevoii de a aparține e “The Abilene Paradox”: nici unul din grup nu dorește direcția de mers (a unui proiect, de pildă), și totuși toată lumea merge cu grupul doar ca să nu strice status quo-ul.

Când nimeni nu se opune, toată lumea e de acord, nu?

Locus of control

When things go wrong, we should be able to understand which is the part we can change and which is that we can’t, and then act accordingly in order to change what is changeable.

Today a lot of things seem to go wrong around. I’m making a plan with the “locus of control” theory in mind: what is in my power to change?

Cuvinte peste ani

Am întâlnit zilele trecute un copil tare bun. M-a impresionat și i-am scris apoi ca să-i spun asta. Să-i spun că e o tânără incredibilă și ca ar trebui să se bucure mai mult de viață, să nu se zbuciume atât de mult pentru a fi văzută, apreciată. Să trăiască mai mult pentru ea.

Mă tot gândesc la fetița asta de atunci. Și azi am înțeles.

Mi-am scris mie.

“Draga mea,
Am plecat de la filmare cu gandul la tine. Nu iti scrie jurnalista acum, nu as avea cum, deontologic vorbind, sa-ti spun asta, ci iti scrie omul care te-a cunoscut.
Esti o tanara incredibil de talentata. Si la dans, si la vorba, dar mai ales la viata. Da, ai talent la viata. Asta inseamna curaj, carisma, tenacitate si acel je ne sais quoi care te face frumoasa ca intreg, interior si exterior. Tu nu stii, esti la anii la care le vrei pe toate si foarte bine, insa ai mai mult decat ce iti trebuie ca sa reusesti in viata. Iti spun asta caci eu am iesit recent din varsta ta, din zbuciumul acela de-a munci sa dovedesti ca esti bun si ca poti si ca le faci pe toate la fel de bine si ca nu conteaza oboseala si ca si ca…. Ia ce iti spun eu acum ca pe un calmant de inima, vei reusi! 🙂
Zambeam in seara asta in sinea mea caci recunosteam o parte din grijile mele in dorinta ta de-a fi mai buna. Mai buna decat cine? Nimeni nu-i ca tine ca sa compari. Mai buna decat tine ieri. Asta da. Insa esti incredibil de talentata si de frumoasa si radiezi cand vorbesti. Nu te lupta sa fii mai buna. Bucura-te ca devii mai buna si fara sa existe acea nemultumire continua. Sa nu cumva sa lasi dorinta de mai bine sa iti fure din multumirea a ceea ce esti deja. Caci esti mult! Si ai de ce sa fii multumita! […]
[…] ca esti un om extraordinar si ca esti asta pentru tine, nu pentru a multumi pe altii. Oricat te-ai hrani cu aplauzele celorlalti pentru ceea ce faci (de pe scena sau, simbolic, din viata de zi cu zi), sa nu uiti nici o clipa ca nu ai de ce sa demontrezi. Esti deja peste asteptari! 🙂
Imi vin multe sa-ti spun. Insa le vei descoperi singura. Esti printre Cei Putini. Bucura-te! E singurul sfat. Relaxeaza-te si bucura-te de tine si de bucuriile pe care le aduci altora 🙂
Sa cresti!”

 

Mi-am scris mie, ca să-mi liniștesc căutările adolescenței. Mi-am scris mie, așa cum am simțit că aș fi avut nevoie ca cineva să-mi scrie la vârsta aceea.

Poveștile de iarna asta

jocul capreiDe sărbători, acasă, a fost ca-n povești.

A nins dinainte de Crăciun, ca și cum Iarna știa că ne dorim un Moș alb, și nu a plecat zăpada spre nori până ce nu s-a așezat bine Anul Nou. Au fost cele mai frumoase sărbători din toate iernile petrecute în Neamț. Cu mama croșetând în fotoliu, cu fratele aducând lemne în brațe și scârțâind bocancii prin omăt, cu tata prăjind porcul. Cu unchi și mătuși vesele și cu chef de bal (bal! ca-n timpuri pierdute parcă), cu bunici alături, oricât de atinși de bătrânețe s-au simțit, cu verișori întorși acasă din zări îndepărtate, mai mari și mai înțelepți. Cu vizite multe-multe, cu sărbătoriți și tort, cu sarmale în miez de noapte pentru toți de la masă după o tinerească dănțuială, cu prăjituri de casă și vin cu aromă de frăguță îndelung căutat de tata. Cu cete de Irozi și urături strigate de flăcăi în ritm de clopoței.

Cu puritatea copilăriei, când toți cei dragi sunt aproape, când timpul e același din vremuri trecute, cerută în sunet de lacrimi și întoarsă parcă, auzind chemarea. Au fost sărbatorile cele mai vesele din anii ăștia care-au început să crească. A fost copilăria adunată sub privirea celui mare și nostalgic. Ca-n basmele cu crai frumoși, ca-n versurile care mângâie casa părintească.

Scrisoare mamei

de Nicolae Labiș

În munții noștri astăzi zăpezile torc leneș,
Izvoarele îngheață în clinchete subțiri,
Și caprele de munte nervoase prin poiene-și
Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.
Cred că pe masă vinul așteaptă-n adormire —
E vinul roș din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai,
În vremurile-acelea săpate-n amintire
C-o mamă grijulie și-un baiețel bălai.
Oh, lumea cenușie cum se spărgea deodată
Și năvălea într-însa al datinei popor! —
Strălucitoare capre cu lâna colorată
Și toboșari de basme săltând într-un picior.
Și feți-frumoși cu stele de-oglinzi din tălpi în creștet,
Și draci blajini, tot focul punându-și-l în joc,
Și ursul cu dairaua purtând cojocul veșted,
Și dorul de pădure purtându-l în cojoc.
Sau clopoțeii molcomi cernuți pe-ntreaga vale,
Care-aduceau colinde la noi în lung convoi,
Când ascultam la geamuri și palma dumitale
Îmi mângâia obrajii îmbujorați și moi.

Azi e la fel, și vinul așteaptă-n adormire;
M-aștepți cu vinul roșu, voioasă să mi-l dai,
Dar sunt acum departe, privind în amintire
O mamă grijulie și-un baiețel bălai.