Poveștile de iarna asta

jocul capreiDe sărbători, acasă, a fost ca-n povești.

A nins dinainte de Crăciun, ca și cum Iarna știa că ne dorim un Moș alb, și nu a plecat zăpada spre nori până ce nu s-a așezat bine Anul Nou. Au fost cele mai frumoase sărbători din toate iernile petrecute în Neamț. Cu mama croșetând în fotoliu, cu fratele aducând lemne în brațe și scârțâind bocancii prin omăt, cu tata prăjind porcul. Cu unchi și mătuși vesele și cu chef de bal (bal! ca-n timpuri pierdute parcă), cu bunici alături, oricât de atinși de bătrânețe s-au simțit, cu verișori întorși acasă din zări îndepărtate, mai mari și mai înțelepți. Cu vizite multe-multe, cu sărbătoriți și tort, cu sarmale în miez de noapte pentru toți de la masă după o tinerească dănțuială, cu prăjituri de casă și vin cu aromă de frăguță îndelung căutat de tata. Cu cete de Irozi și urături strigate de flăcăi în ritm de clopoței.

Cu puritatea copilăriei, când toți cei dragi sunt aproape, când timpul e același din vremuri trecute, cerută în sunet de lacrimi și întoarsă parcă, auzind chemarea. Au fost sărbatorile cele mai vesele din anii ăștia care-au început să crească. A fost copilăria adunată sub privirea celui mare și nostalgic. Ca-n basmele cu crai frumoși, ca-n versurile care mângâie casa părintească.

Scrisoare mamei

de Nicolae Labiș

În munții noștri astăzi zăpezile torc leneș,
Izvoarele îngheață în clinchete subțiri,
Și caprele de munte nervoase prin poiene-și
Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.
Cred că pe masă vinul așteaptă-n adormire —
E vinul roș din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai,
În vremurile-acelea săpate-n amintire
C-o mamă grijulie și-un baiețel bălai.
Oh, lumea cenușie cum se spărgea deodată
Și năvălea într-însa al datinei popor! —
Strălucitoare capre cu lâna colorată
Și toboșari de basme săltând într-un picior.
Și feți-frumoși cu stele de-oglinzi din tălpi în creștet,
Și draci blajini, tot focul punându-și-l în joc,
Și ursul cu dairaua purtând cojocul veșted,
Și dorul de pădure purtându-l în cojoc.
Sau clopoțeii molcomi cernuți pe-ntreaga vale,
Care-aduceau colinde la noi în lung convoi,
Când ascultam la geamuri și palma dumitale
Îmi mângâia obrajii îmbujorați și moi.

Azi e la fel, și vinul așteaptă-n adormire;
M-aștepți cu vinul roșu, voioasă să mi-l dai,
Dar sunt acum departe, privind în amintire
O mamă grijulie și-un baiețel bălai.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s