The power of personalised messages

Apparently UCL not only preaches, but also uses behavioural insights.

Screen Shot 2014-05-06 at 22.30.33

Well, when the Vice-Provost himself writes to you (wink, wink) and calls you by name, you cannot ignore the message, can you? I answered the call mainly to count for the success of the intervention (if they measure this), because I was happy to read between the lines they have a psychologist in the team.

Individualised messages have a significant impact on the response rate, and it would have been even better to add a social norm: *19,867 students have already completed the survey.

There are a lot of nudges inside this message: from showing empathy for my time and money spent on UCL, to being polite (a peripheral route to persuasion), yet simple – they know we don’t read long emails. I also like how personal it gets: not only I am addressed by my first name, but the email is signed by a real person, and not by a team (or, even worst, no one).

So, my dear readers with customers, this is a good example of a persuasive message.

*educated guess, plus some big numbers as anchors

Applying Behavioural Insights to change my own life II

Almost 2 months of eating vegetarian food: proud of my achievement, especially because it is more about behaviour change rather than any other reason involved.

I promised to update some of the techniques I use, and I mostly wanted to speak about a simple framework: EAST, designed by a smart team. It should be Easy, Attractive, Social and Timely.

harness the power of defaults: vegetables are always there, I don’t need to decide what to eat each time.
reduce the ‘hassle factor’: I always buy meatless products, it’s somehow more simple to eat meatless when there’s no meat around to make me crave.

attract attention: whenever my partner buys meat, I tend to do a bit of choice architecture in the fridge – the colourful, fresh vegetables are always in the front rows, and my food looks amazing all the time. It’s easy to pick it up and pleasant to eat.
– design rewards and sanctions for maximum effect: my rewards are purely motivational, as my self-esteem increases every time I choose to go meatless. Sometimes is harder than others, but this creates a positive attitude and high confidence that I can do what I want.

public commitments work! I told everyone around me I am a vegetarian, so I can’t even touch bacon without being harshly judged. I have to keep my promise to them, if not to myself!

– it’s easier to change behaviours if the habit is already disrupted, so I decided to go vegetarian immediately after I returned from a trip to Barcelona, when my eating habits were disturbed anyway.

The EAST framework is not only easy to use, but specially designed to change people’s behaviours by policy-makers. You can find more about it here.

Landfills in the UCL library

Sooo, exams finished, more time to read what I mostly enjoy, maybe write here more often too.

While doing some work in the library, I noticed how annoying it is that people don’t recycle. Paper, food waste, plastic cans: everything goes in the same place. I asked someone why there aren’t any bins to recycle and the answer was students don’t use them. I can hardly believe this, so I sent them an email with my request and a solution for it: to nudge people to recycle more, stick photos of landfills on the general bin. If students actually see what happens with their waste, they will probably recycle.

This is how UCL Science Library cluster room looks like now:


I’m looking forward to seeing the outcome, and hopefully post a different picture next time.

Applying Behavioural Insights to change my own life

I decided to turn vegetarian. Yes, I love animals and I believe there is just a game of chances that we spoil cats and kill chickens, yet my affection for living creatures and a sort of disgust for blood are not the only reasons for this radical decision. I decided to apply behavioural change strategies on myself and this seemed a good goal.

How it works (and it works, do not bring the “discounting effect” of priming as a cons):

creating negative associations: I try to pair meat with blood. I like meat, but I’m sensitive to blood. So whenever I see a chicken breast sandwich or a burger, I try to imagine that meat being full of blood.
* to work, the association must be real. In this case, in order to have meat, for sure some blood was lost, because a living creature had to die.

the mirror technique: research shows that we are more prone to eat healthily if we see ourselves in the mirror. We usually seek positive self-knowledge, we like to see ourselves as being good and nice and deserving. Looking at myself in the mirror before going to the kitchen / out to eat will remind me that I don’t want to be bad.

creating rules: no moment of hunger. Our cognitive energy is limited during the day, if I don’t eat enough and I’m hungry and tired, I might have to fight with both hunger and the decision to refrain from meat.
* this also means eating before going out or before someone starts cooking: if I’m hungry, I’ll just eat something I find around and that something is likely to be meat.

the default option: meatless is the standard, if I crave a hamburger, I have to decide to go and buy it, or decide if it’s good or not and why it isn’t and go back to some of the stages I mentioned already. So vegetables and fruits are the norm, and the effortful decision is opting for meat.

I will gradually post other tricks I use. For now, I just started and it’s going surprisingly well.

The Enlightenment: Social Architecture

I always believed that if all the brilliant minds in this world would team up to do good around, the world would be a better place. People called me from dreamer to optimist to idealist to fool.

Yet these days we had a talk given by an UCL alumnus who works for the British Government now, who mentioned “behavioural architecture”. I can’t stop but thinking that this is something I would like to devote my whole psychological knowledge to: changing behaviours. For social good.

From behaviour architecture to social marketing was only a step. I was surprised to see there are a couple of professional bodies who devote their work for social good and there is even a conference on social marketing (set up only last year apparently, this is yet a new field).

To clarify, social marketing is not social media marketing. According to European Social Marketing Association, Social Marketing seeks to develop and integrate marketing concepts with other approaches to influence behaviours that benefit individuals and communities for the greater social good.

Social Marketing practice is guided by ethical principles. It seeks to integrate research, best practice, theory, audience and partnership insight, to inform the delivery of competition sensitive and segmented social change programmes that are effective, efficient, equitable and sustainable.

This is how my new aim in life begins: I am now specialising to become a behavioural architect, aiming to make the world a better place. Yes, you can call me a dreamer.

Cuvinte peste ani

Am întâlnit zilele trecute un copil tare bun. M-a impresionat și i-am scris apoi ca să-i spun asta. Să-i spun că e o tânără incredibilă și ca ar trebui să se bucure mai mult de viață, să nu se zbuciume atât de mult pentru a fi văzută, apreciată. Să trăiască mai mult pentru ea.

Mă tot gândesc la fetița asta de atunci. Și azi am înțeles.

Mi-am scris mie.

“Draga mea,
Am plecat de la filmare cu gandul la tine. Nu iti scrie jurnalista acum, nu as avea cum, deontologic vorbind, sa-ti spun asta, ci iti scrie omul care te-a cunoscut.
Esti o tanara incredibil de talentata. Si la dans, si la vorba, dar mai ales la viata. Da, ai talent la viata. Asta inseamna curaj, carisma, tenacitate si acel je ne sais quoi care te face frumoasa ca intreg, interior si exterior. Tu nu stii, esti la anii la care le vrei pe toate si foarte bine, insa ai mai mult decat ce iti trebuie ca sa reusesti in viata. Iti spun asta caci eu am iesit recent din varsta ta, din zbuciumul acela de-a munci sa dovedesti ca esti bun si ca poti si ca le faci pe toate la fel de bine si ca nu conteaza oboseala si ca si ca…. Ia ce iti spun eu acum ca pe un calmant de inima, vei reusi! 🙂
Zambeam in seara asta in sinea mea caci recunosteam o parte din grijile mele in dorinta ta de-a fi mai buna. Mai buna decat cine? Nimeni nu-i ca tine ca sa compari. Mai buna decat tine ieri. Asta da. Insa esti incredibil de talentata si de frumoasa si radiezi cand vorbesti. Nu te lupta sa fii mai buna. Bucura-te ca devii mai buna si fara sa existe acea nemultumire continua. Sa nu cumva sa lasi dorinta de mai bine sa iti fure din multumirea a ceea ce esti deja. Caci esti mult! Si ai de ce sa fii multumita! […]
[…] ca esti un om extraordinar si ca esti asta pentru tine, nu pentru a multumi pe altii. Oricat te-ai hrani cu aplauzele celorlalti pentru ceea ce faci (de pe scena sau, simbolic, din viata de zi cu zi), sa nu uiti nici o clipa ca nu ai de ce sa demontrezi. Esti deja peste asteptari! 🙂
Imi vin multe sa-ti spun. Insa le vei descoperi singura. Esti printre Cei Putini. Bucura-te! E singurul sfat. Relaxeaza-te si bucura-te de tine si de bucuriile pe care le aduci altora 🙂
Sa cresti!”


Mi-am scris mie, ca să-mi liniștesc căutările adolescenței. Mi-am scris mie, așa cum am simțit că aș fi avut nevoie ca cineva să-mi scrie la vârsta aceea.

Poveștile de iarna asta

jocul capreiDe sărbători, acasă, a fost ca-n povești.

A nins dinainte de Crăciun, ca și cum Iarna știa că ne dorim un Moș alb, și nu a plecat zăpada spre nori până ce nu s-a așezat bine Anul Nou. Au fost cele mai frumoase sărbători din toate iernile petrecute în Neamț. Cu mama croșetând în fotoliu, cu fratele aducând lemne în brațe și scârțâind bocancii prin omăt, cu tata prăjind porcul. Cu unchi și mătuși vesele și cu chef de bal (bal! ca-n timpuri pierdute parcă), cu bunici alături, oricât de atinși de bătrânețe s-au simțit, cu verișori întorși acasă din zări îndepărtate, mai mari și mai înțelepți. Cu vizite multe-multe, cu sărbătoriți și tort, cu sarmale în miez de noapte pentru toți de la masă după o tinerească dănțuială, cu prăjituri de casă și vin cu aromă de frăguță îndelung căutat de tata. Cu cete de Irozi și urături strigate de flăcăi în ritm de clopoței.

Cu puritatea copilăriei, când toți cei dragi sunt aproape, când timpul e același din vremuri trecute, cerută în sunet de lacrimi și întoarsă parcă, auzind chemarea. Au fost sărbatorile cele mai vesele din anii ăștia care-au început să crească. A fost copilăria adunată sub privirea celui mare și nostalgic. Ca-n basmele cu crai frumoși, ca-n versurile care mângâie casa părintească.

Scrisoare mamei

de Nicolae Labiș

În munții noștri astăzi zăpezile torc leneș,
Izvoarele îngheață în clinchete subțiri,
Și caprele de munte nervoase prin poiene-și
Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.
Cred că pe masă vinul așteaptă-n adormire —
E vinul roș din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai,
În vremurile-acelea săpate-n amintire
C-o mamă grijulie și-un baiețel bălai.
Oh, lumea cenușie cum se spărgea deodată
Și năvălea într-însa al datinei popor! —
Strălucitoare capre cu lâna colorată
Și toboșari de basme săltând într-un picior.
Și feți-frumoși cu stele de-oglinzi din tălpi în creștet,
Și draci blajini, tot focul punându-și-l în joc,
Și ursul cu dairaua purtând cojocul veșted,
Și dorul de pădure purtându-l în cojoc.
Sau clopoțeii molcomi cernuți pe-ntreaga vale,
Care-aduceau colinde la noi în lung convoi,
Când ascultam la geamuri și palma dumitale
Îmi mângâia obrajii îmbujorați și moi.

Azi e la fel, și vinul așteaptă-n adormire;
M-aștepți cu vinul roșu, voioasă să mi-l dai,
Dar sunt acum departe, privind în amintire
O mamă grijulie și-un baiețel bălai.

Gaudeamus 2011, la final

Si s-a terminat Gaudeamus-ul de anul acesta!

Ieri, in ultima zi, asteptam cu nerabdare sa se incheie. Am fost de serviciu in acest weekend la Jurnal si am atins un record personal: 5 filmari intr-o zi. Mult si dificil in aglomeratia de la Romexpo. Insa am simtit o bucurie imensa, caci, printre toti aceia grabiti si agitati, eu ajungeam sa vorbesc cu oameni mari si frumosi, inteligenti macar cat o editura sa le publice gandurile. Si, la final, cand ridicam Trofeul Presei la sectiunea tv, voiam sa mai fie macar o zi de targ.

In cifre, editia cu nr. 18 a Targului International Gaudeamus – carte de invatatura a insemnat cam asa:

– 650 de evenimente in 5 zile (lansari de carte, dezbateri, conferinte)

– aproape 400 de expozanti, intre care edituri si universitati, diverse asociatii si chiar cateva standuri cu bomboane

– peste 110 000 mii de vizitatori in toate zilele, iar cei mai multi sambata

S-au acordat si Trofeele Gaudeamus, in ultima zi:

– Editura Humanitas – locul I, Editura Rao – locul II, Editura Nemira – Locul III

– Cea mai ravnita carte a targului: Raspuns criticilor mei si neprietenilor lui Negru Voda, de Neagu Djuvara

– Premiul de excelenta – Editura Vinea, pentru promovarea literaturii romane la nivel international

Insa adevaratii castigatori au fost toti cei care au plecat acasa cu cel putin o carte in geanta.  Pentru acestia, premiile se numara in idei.

Pentru mine a fost al treilea Gaudeamus la TVR Cultural. Parca cel mai aglomerat si, paradoxal, mai linistit. Poate ca e doar experienta anilor trecuti la mijloc. “Botezul” la Jurnal Cultural l-am facut cu acest targ de carte, proaspat venita in redactie, si primul live a fost tot la Gaudeamus, anul trecut.

O alta lume cu alte reguli

In tramvai, in plina aglomeratie, o doamna urla la o alta: “Astea-s regulile aici, si, daca nu-ti convine, muta-te din Romania!”

Ma gandesc de foarte multe ori, asa cum ma gandeam in copilarie cand nu ma multumea ce vedeam in jur, ca sigur exista o lume unde ce mi se pare mie normal li se pare si altora. Unde oamenii isi zambesc cand trec unul pe langa altul nu pentru ca sunt malins, ci pentru ca nimeni nu are dreptul sa-l supere pe celalalt uitandu-se urat, indiferent cate probleme ar avea. O lume unde grija pentru bunastarea celorlalti e linistitor de vizibila, unde fiecare se preocupa de fiecare altul, si, in acest fel, toata lumea e ingrijita. Stiu sigur ca o astfel de normalitate exista, caci intuitia nu a dat gres nici cand eram micuta.

Nu, mie nu-mi convin “regulile” de aici.

Dimineata de joi

Cele mai frumoase zile sunt cele in care dimineata striga la mine zambind. Sar din pat raspunzandu-i la zambet, alerg prin casa ca si cum astept pe cineva drag, ma imbrac in viteza (sunt printre putinele zile in care “am haine azi”) si imi dau repede cu dermatograf clipind in oglinda ca si cum eu si cea de-acolo suntem complice unei bucurii ce isi asteapta desfasurarea. Si nu greseste nici cea hiperactiva, nici cea zambitoare din oglinda. Zilele care incep asa – ele ma incep pe mine, nu eu pe ele, caci asta mi-e cadoul de la viata, dimineata, pe perna: bucuria – nu se dezmint aproape niciodata. Intotdeauna sunt zile cu reusite, intotdeauna ma trezesc cantand prin holurile diminetii la serviciu, intotdeauna oamenii imi zambesc mai mult decat de obicei cand ma privesc fix in ochi.

In dimineata asta insa, m-am trezit nervoasa. Acum imi vine sa rad – nu am nici un motiv intemeiat sa zdruncin energiile bune.  Insa toata lumea era gri cu dungi drepte, atat de tepene incat era enervant ca nimic nu parea a se imbuna. Am visat urat? Poate m-am trezit pe-o bucatica de pat, gata sa cad? Hmm…

“Gata, am hotarat la masa in timp ce ma ratoiam la ochii verzi care ma priveau bland, azi sunt nervoasa si nu e cale de iesire! Sa fugiti cu totii, si pentru voi si pentru mine: sa ma lasati in pace!”…

A trecut 🙂 Sunt la serviciu si oamenii sunt lenesi de dimineata. Lenesi si calzi. Doar doamna Mariana pare-se ca s-a trezit ingramadita de raze: “Ia mai lasa-ma, mama, cu conceptiile tale comuniste!” Si a trantit telefonul.

O sa fie o zi buna!