Frumoși nebuni și nebunia frumosului

Am văzut nebuni de-aproape. Ei cred că totul e posibil. Am văzut de-aproape oameni despre care scriu ziarele, lideri incontestabili, oameni puternici financiar și social. Ei au crezut întotdeauna că totul e posibil.

Cred că cei mai mari dintre noi sunt cei altfel. Puțin nebuni, da. Puțin în afara realității, da. Cei care visează și când e zi, așa cum spunea Edgar Allan Poe, cei care cred că visul lor e posibil, trebuie doar să facă ceva pentru el. Cei care vad doar ce vor să vadă, care aud doar ce vor sa audă. Dacă ar fi măcar puțin realiști, mulți ar lăsa totul baltă. Însă cei care înving, cei care creează lumi, cei care ating visele și le poartă pe degete sunt conduși de o forță interioară paralelă cu rațiunea.

Am văzut zilele acestea în presă cazul Anei Maria Lebădă, tânăra care a plecat în New York fără nici un ban în buzunar, doar să-și urmeze un vis. E impresionant cum cineva care se poate bucura de un ușor comfort într-un loc pleacă să-i fie greu la un nivel înalt. E forță. Forță și nebunie. Atât. Nu e rațiunea de-a face mai mult (e, eventual, nebunia de-a face mai mult), nu e iubire de oameni sau de viață, nu e pasiune pentru un domeniu, deși ar fi putea fi un resort acesta. E nebunia de-a te arunca în gol, forța de-a visa și de-ai da la o parte pe toți cei care-ți spun ca nu e bine. Cine sunt ei să știe ce e în sufletul cuiva? Să-i știe zbuciumul lăuntric chiar cand totul merge bine în afară, să înțeleagă focul care te mână spre mai înalt. Oameni ca aceștia împing limitele omenirii, forțat cumva. Poți să fii cercetător și să descoperi ceva din întâmplare, pentru că energia aceea crescuse atât de mult încât se voia descoperită, însă la fel de bine poți tu singur să alergi după viitor.

Văd uneori în oameni acea forță care arde și zâmbesc. Suntem mai mulți. Trebuie doar sa credem că e adevărat ce e în noi, nu în afară.

Advertisements